A fost odata ca niciodata un maestru si ucenicul sau.
Inca din pruncie, maestrul nostru avea un cadou de pret pe care il tinea cu mandrie pe cel din frunte raft al gospodariei sale. Fusese primit de la celalalt maestru, cel batran, care acum isi odihneste sufletul undeva prin eter.
De fiecare data cand maestrul vorbea ucenicului despre acest cadou, acesta din urma facea niste ochii mari precum bulbii de ceapa si sorbea cu nesat din cuvintele intelepte ale mentorului sau. Si-ar fi dorit ca intr-o zi, sa primeasca si el cadoul, precum s-a intamplat si inaintea sa. Si-ar fi dorit sa-l merite, sa-l castige si sa-l faca mandru pe maestrul sau prin asta.
Insa cu fiecare poveste a maestrului, se mai aduna un strop de negreala si regret in inima ucenicului caci intotdeauna i se reamintea ca inca nu este gata pentru a intelege cu adevarat semnificatia acelui cadou.
Asa ca, intr-o zi cand mentorul sau era plecat cu alte treburi, nemairabdand atatea umilinte si amanari, ucenicul agil isi construi o scara de scaune si ajunse pana la cadoul mult dorit. Insa chiar in momentul in care acesta isi punea mainile murdare pe prada, maestrul intra in odaia sa. Surprinzand fapta, privirea acestuia se intrista amarnic,insa doar pentru o secunda. Se apropie de ucenic, il mangaie pe cap si ii spuse: Ia-l, e al tau acum! Foloseste-l cu grija!
Nu mai e necesar sa spunem cata bucurie umplu inima ucenicului la auzul acestor vorbe. Luand cadoul la subsuoar, acesta o zbughi la fuga, vesel nevoie mare.
In acea seara, la lumina unei lumanari, ucenicul descoperi insemnatatea cadoului si fu profund uimit de frumusetea sa. Jura sa-l respecte pentru totdeauna si sa-l foloseasca cu multa chibzuinta iar, pentru restul noptii, se lasa prada celor mai grozave fantezii.
Cu toate astea, a doua zi incepu cu o dilema. Scarpinandu-se anevoie dupa o ureche, ucenicul nu intelegea cum sa se foloseasca de acel cadou. Statea langa el si plangea, intorcandu-l pe toate partile si indoindu-se de tot si de toate. Nu mai avea incredere in mintea sa, in mainile sale, in tot ceea ce stia. Si asta fu doar prima dintre multele zile in care ucenicul se cazni sa afle secretele din spatele cadoului.
Trecusera douasprezece saptamani de la aceste evenimente, iar ucenicul se simtea la capatul puterilor. Cu o ultima sfortare lua cadoul si il azvarli cat colo, cuprins de o furie oarba si de convulsii de lacrimi amare. Tot acum hoatara solemn sa inapoieze cadoul maestrului, cu prima ocazie posibila.
Zis si facut! A doua zi, ucenicul facu o vizita mentorului sau si ii spuse cu regret ca nu a reusit sa inteleaga folosinta acelui cadou, desi ramasese ravasit de frumusetea sa. Ba mai mult, se pierduse pe sine in acest proces si tocmai de aceea, acum, se gandea ca ar fo mai bine sa i-l returneze, macar pana cand va intelege adevaratul scop al acelui cadou.
Cu un zambet trist, maestrul privi la ucenic si spuse:
- Vai tu, ucenicule increzator. Unde ti-a pierit elanul de odinioara? Nu, cadoul e al tau – tu singur ti l-ai insusit; e de datoria ta sa il pastrezi si sa-l respecti pana la adanci batraneti, pana cand si tu vei avea ucenici.
Descumpanit, ucenicul isi lua cadoul si se intoarse in odaita sa; si acolo, in linistea dupa amiezii planse amarnic fiindca nu isi dadea seama de ce merita tocmai el, un lucru atat de neinteles. Cand se mai linisti, lua incet cadoul si se hotara sa il aseze pe cel mai din frunte raft al odaitei sale mici.
