Nu stiu daca voua va place, insa eu ador asocierea unor momente cu unele imagini ce au radacini in realitate. Cred ca in felul asta se tin mai bine minte unele evenimente importante si, in plus, capata un sens profund pentru tine insuti. Poate vi se pare inutil, insa imi place sa-mi las cateodata imaginatia sa se descurce singura si sa-mi arate o altfel de realitate, mai insemnata si mai adevarata decat ceea ce vezi, auzi sau simti zilnic.
Din pacate, intrarea in noul an e marcata de o senzatie dezolanta, semn al vremurilor viitoare. Primele zile din 2008 le pastrez in amintire ca imaginea unei case ce a fost mistuita de un incendiu. Intr-o dimineata rece de ianuarie, aceasta casa poate arata atat de real!
Bucati de lemne negre la capete, mancate de batranete si arse de foc, se racesc in gerul de afara; de peste tot iese un fum alb, usor si dens, care se prelungeste pe cer, insemnand urgia trecuta. Asa vad eu primele zile ale anului 2008. O stare de declin, o stare consumata si iremediabil afectata de trecut, precum o casa dupa un incendiu. Cu toate astea, imaginea pe care imi place sa o vad in aceste zile e caracterizata si printr-o nemasurata tacere. Fara agitatie, fara strigate si sirene; o imagine statica in care numai fumul care se unduieste spre atmosfera mai face o diferenta notabila.
Adesea mi-ar placea sa fiu intr-un asemenea loc, sa pot simti pentru ceva timp fumul acela dens de lemne arse si racite prea repede si sa stau in mijlocul fostei case. Mi se pare starea care combina cel mai bine doua lucruri incompatibile: o liniste adanca si tulburatorul sentiment al unei ruine recente.
Probabil imi veti reprosa ca sunt mult prea aerian si ca tot ce e mai sus e o prostie; cu toate acestea mie mi se pare destul de materiale ideea si sentimentul, pe cat de obscur sau neplacut ar fi el.
Ma simt vechi. Asa ma simt eu in secolul 21, in apropierea terminarii primului deceniu. Vechi! Nu mai imi place tehnologia, nu mai imi plac apartamentele ultra moderne, nu mai imi place combinatia letala de sticla, ciment si fier. Din pacate, nu mai imi plac nici oamenii fiindca ei insisi mi-au aratat ca nu pot avea incredere in ceea ce spun si ce fac. Anul acesta il petrec sub semnul vechiului si al intoarcerii categorice in trecut. M-am saturat de messenger, de ok-uri si de smile faces, de avataruri negre sau colorate, de Internet si de zapada cu miros de teava de esapament.
O vacanta dusa prea repede, negustata, artificial si nu in ultimul rand izolata. O vacanta care nu mi-a permis nimic; poate doar somn(de care m-am saturat ca o boala!). De maine incepe iarasi sa se scurga timpul pe acelasi traseu spre Romana…
