Cum toata lumea e invatat cu cliseul “partea a doua nu e atat de tare ca partea intai”, voi incerca azi sa sparg putin bariera asta invizibila din mintea mea si a voastra. Actually….part one wasn’t so great. Part two? Well, we’ll see about part two:
In toata perioada in care ma tot scotoceam prin creier pentru a gasi “canditati de incredere” pentru topul asta melancolic, am dat peste un “disc de platina”: guma Turbo!
Nu stiti ce e guma Turbo? Ei bine, definitia standard este: substanta chimica, tare precum piatra, cu gust aproape placut, cateodata racoritor, cauzatoare de carii si alte complicatii. Da…guma Turbo a fost o parte importanta a copilariei post comuniste! Era cel mai ieftin lucru “dulce” de cumparat de la chiosk-ul din colt. Era cel mai rau lucru cand aduceai vorba, la dentist! Probabil un doctor cu mai mult sarcasm, care ar consulta un copil “ciuruit” de “Turbo”, ar exclama cu succes: “There’s your problem!”.
Ceea ce avea insa guma Turbo si nu aveau semintele sau eu stiu eu ce alte nimicuri cumparate de “copii de cartier” de atunci, erau ilustratiile de lipit si toate albumele care le insoteau. Cariati-va dintii si colectati noile “abtipilduri” cu jucatorii de fotbal ai lumii! Bucurii pentru copii!
Daca tot suntem in zona asta “dulce”, imi amintesc si de Chupa Chups (sper ca asa se scrie). Doamne! Ce vremuri…cand te scarbeai singur vazandu-ti limba verde si panicand pentru o clip, pana cand observai ca “se duce”. Oricum, gustul acadelelor Chupa inca mai dainuie undeva pe o papila gustativa. Desi probabil erau profund nesanatoase, copii le devorau cu cea mai mare placere, amintind desigur tuturor, cat de “albastra/galbena/verde/neagra” e “limba/buzele/fata mea”.
Dozatoarele: nevoia naturala a omului satisfacuta in mod ne-natural. Putin colorant, putin acid, putin zahar si iaca-ta “cico-ul” de alta data. Ferice de cel ce gasea un pahar de cico intr-o zi de vara! Il golea ca pe “apa”, desi ii cauza mai multe “bucurii” decat aceasta din urma. Dozatoarele au un aer vechi (probabil datorita faptului ca vremea lor a trecut) insa nu pot uita faptul ca si eu, la randul meu, am fost client fidel al acestora. Mama, tata, catelu…cu totii iti dadeau cate o sticla sa “ii faci plinu” fie cu “pepsi-cola” fie cu “portocale” fie doar cu “sifon”. Partea frumoasa era intoarcerea acasa, cand daca apasai mai tare pe maneta de la sticla, incepeai sa uzi trecatorii obisnuiti. Si uite asa invatai ca si fugitul e bun!
Romexpo – domul copilariei. Tin minte ca prima oara cand am ajuns la Romexpo am fost uimit in totalitate. Intrarea lunga precum o pista de avion, cladirea principala precum o moschee uriasa, multitudinea de oameni. Totul era mult prea frumos ca sa fie adevarat. Orice e ra bun: expozitie de masini de secerat (…bune si alea…doar nu cumparam..ne uitam si noi), expozitie de calculatoare (painea noastra cea de toate zilele), expozitii de masini (care masini ca noi ne uitam la fete?), expozitii de inghetata(aici doream sa ajungem!) etc. Apoi s-au pornit concertele si mancarea gatita la Romexpo…fast-food-ul improvizat, bauturile cu preturi piperate, biletele luate de la colt de strada de la omul care iese…peripetii de copii.
Antenele parabolice : n-am prins de mic copil, “epoca astralului”. Am avut antena comuna de bloc, cu 2-3 canale : TVR1, TVR2, Antena 1. Zic 2-3 fiindca TVR2 nu il prindeam chiar oricand si chiar bine. Si..cum romanului nu ii sade bine cu 2-3, a fost un “trend” al vremii sa iei antena parabolica, s-o pui in balcon si sa incepi sa cauti canale. Mai spre nord se vede bine PRO TV-ul, mai spre sud prindem Tele7 ABC…lasa spre sud ca sunt desene animate sambata la ora 7! Asta pana cand nu muta vantul antena spre vest, si eventual o mai indoia putin, ca sa “prindem bine si Pro7 sau M6″.
Nu e un top complet, as putea continua la nesfarsit…insa ma opresc aici, lasand loc si pentru o posibila parte a treia…
Have a good read!
